Uitati tot ce stiti despre calculatoarele din ziua de azi, fie ca sunteti posesor de PC sau iubitor de Mac! Uitati de carcase, de problema aerisirii incintei, de bagatul placilor video, de sunet si de oricare alte componente in placa de baza! Stim ca este greu sa renuntati la atatia ani petrecuti in maruntaiele calculatorului, mai ales in cazul PC-ului, dar intr-un viitor nu foarte indepartat, s-ar putea sa aveti de-a face cu un altfel de echipament. Expresia care ar descrie cel mai bine acest nou concept este �telepatie hardware".
Este vorba de un nou proiect de la Asus, binecunoscutul producator taiwanez de
componente si echipamente, prezentat in exclusivitate site-ului
Reghardware.com.
La baza conceptului Green PC sta o componenta avansata tehnologic si anume: un raft. Asus vede calculatoarele viitorului ca pe o serie de module interschimbabile care se aseaza pe acest raft fara sa se conecteze prin vreun cablu.
Modulele sunt, de fapt, o serie de cutii inguste de diferite dimensiuni, fiecare avand un rol bine definit: procesor, hard disk, memorie, placa grafica si asa mai departe.
Neavand nici un cablu intre ele, acestea ar urma sa comunice wireless pentru a se detecta si a transfera date. Va spuneam mai sus de componenta avansata tehnologic. Rolul acesteia este de a alimenta toate modulele prin inductie.
Reprezentantul Asus care a aratat celor de la Reghardware.com conceptul de Green PC a declarat ca nu exista o data specifica pentru realizarea unui prototip, dar si-a exprimat increderea in fezabilitatea unui astfel de calculator.
Показаны сообщения с ярлыком Istoria calculatorului. Показать все сообщения
Показаны сообщения с ярлыком Istoria calculatorului. Показать все сообщения
вторник, 11 мая 2010 г.
Componentele calculatorului
Un calculator personal este un sistem electronic programabil de
prelucrere a datelor proiectat pentru a fi folosit de un singur
utilizator.
D-ea lungul anilor de dezvoltare a calculatoarelor personale blocurile
de constructie denumite componente hard s-au modificat si perfectionat
continuu.
Unitatea centrala constituie componenta de baza a sistemului si este
formata din:
*unitate arimetrica si logica (UAL) ce efectueaza operatiile
atitmetice si logice;
*memoria interna (MI) care pastreaza programele si datele în curs de
prelucrare;
*unitatea de comanda si control (UCC) cu rol în dirijarea functonaii
întregului ansamblu.
Echipamentele periferice realizeaza legaura calculatorului cu mediul
inconjurator.Se disting urmatoarele categorii mai importante:
*echipamente periferice de intrare (tastatura, mouse-ul);
*echipamente periferice de iesire (monitor, imprimanta scanner);
*echipamente periferice de stocaj (unitati de banda magnetica ,unitati
de CD-ROM)
*elemente periferice de comunicatie (cuplor, modem).
ELEMENTE CONSTRUCTIVE
Cele mai importante grupuri de componente ale unui calculator
sunt:unitatea de sistem, sistemul de stocare a datelor , echipamentele
periferice ai componentele de conectare.
Componenta de baza a unui PC este unitatea centrala formata din
carcasa calculatorului si din întreg continutul acesteia. Una din
principalele sale functii este cea fizica, ea reprezentand locul în
care sunt montate componente interne, cum ar fi: placa de baza,
unitatile de disc, placile de extensie etc.
Placa de baza
Elementul esential al unitatii de sistem este placa de baza. Placa de
baza contine elementele de baza a unui PC , cum ar fi:
microprocesorul, sistemull de stocare a datelor (memorie), sloturile
de extensie si porturile.
Microprocesorul este cea mai importanta dintre componentele electrice
de pe placa de baza, fiind coodonatorul tuturor operatiilor ce se
efectueaza.Tipul microprocesorului determina puterea de prelucrare a
calculatorului si programele pe care le poate rula.
Principalele caracteristici ale unui microprocesor sunt: viteza de
lucru capacitatea maxima de memorie pe care o adreseaza, setul de
instructiuni pe care le poate executa.Modelul unui microprocesor este
principalul criteriu de alegere a unui calculator.
prelucrere a datelor proiectat pentru a fi folosit de un singur
utilizator.
D-ea lungul anilor de dezvoltare a calculatoarelor personale blocurile
de constructie denumite componente hard s-au modificat si perfectionat
continuu.
Unitatea centrala constituie componenta de baza a sistemului si este
formata din:
*unitate arimetrica si logica (UAL) ce efectueaza operatiile
atitmetice si logice;
*memoria interna (MI) care pastreaza programele si datele în curs de
prelucrare;
*unitatea de comanda si control (UCC) cu rol în dirijarea functonaii
întregului ansamblu.
Echipamentele periferice realizeaza legaura calculatorului cu mediul
inconjurator.Se disting urmatoarele categorii mai importante:
*echipamente periferice de intrare (tastatura, mouse-ul);
*echipamente periferice de iesire (monitor, imprimanta scanner);
*echipamente periferice de stocaj (unitati de banda magnetica ,unitati
de CD-ROM)
*elemente periferice de comunicatie (cuplor, modem).
ELEMENTE CONSTRUCTIVE
Cele mai importante grupuri de componente ale unui calculator
sunt:unitatea de sistem, sistemul de stocare a datelor , echipamentele
periferice ai componentele de conectare.
Componenta de baza a unui PC este unitatea centrala formata din
carcasa calculatorului si din întreg continutul acesteia. Una din
principalele sale functii este cea fizica, ea reprezentand locul în
care sunt montate componente interne, cum ar fi: placa de baza,
unitatile de disc, placile de extensie etc.
Placa de baza
Elementul esential al unitatii de sistem este placa de baza. Placa de
baza contine elementele de baza a unui PC , cum ar fi:
microprocesorul, sistemull de stocare a datelor (memorie), sloturile
de extensie si porturile.
Microprocesorul este cea mai importanta dintre componentele electrice
de pe placa de baza, fiind coodonatorul tuturor operatiilor ce se
efectueaza.Tipul microprocesorului determina puterea de prelucrare a
calculatorului si programele pe care le poate rula.
Principalele caracteristici ale unui microprocesor sunt: viteza de
lucru capacitatea maxima de memorie pe care o adreseaza, setul de
instructiuni pe care le poate executa.Modelul unui microprocesor este
principalul criteriu de alegere a unui calculator.
Ce este un calculator
Un computer, numit şi calculator, calculator electronic sau ordinator, este o maşină de prelucrat date şi informaţii conform unei liste de instrucţiuni numită program. Calculatoarele care sînt programabile liber şi pot, cel puţin în principiu, prelucra orice fel de date/informaţii se numesc universale (engleză: general purpose, pentru scopuri generale). Computerele actuale nu sînt doar maşini de prelucrat informaţii, ci şi dispozitive care facilitează comunicaţia între doi sau mai mulţi utilizatori, de exemplu sub formă de numere, text, imagini, sunet sau video, sau chiar toate deodată (multimedial).
Ştiinţa prelucrării informaţiilor cu ajutorul computerelor se numeşte informatică (în engleză: Computer Science). Tehnologia necesară pentru folosirea lor poartă numele Tehnologia Informaţiei, prescurtat IT, pronunţat ai ti (tot din engleză de la Information Technology).
În principiu, orice computer care deţine un anumit set minimum de funcţii (altfel spus, care poate emula o maşină Turing) poate îndeplini funcţiile oricărui alt asemenea computer, indiferent că este vorba de un Personal Digital Assistant sau PDA sau de un supercomputer (vezi şi teza Church-Turing). Această versatilitate a condus la folosirea computerelor cu arhitecturi asemănătoare pentru cele mai diverse activităţi, de la calculul salarizării personalului unei companii pînă la controlul roboţilor industriali sau medicali (calculatoare universale).
Computerele de astăzi vin în forme şi prezentări diverse. Probabil cel mai familiar este computerul personal şi varianta sa portabilă, numită laptop, notebook sau şi netbook. Însă cea mai răspîndită formă este acea a computerului integrat (embedded) = înglobat complet în dispozitivul pe care îl comandă. Multe maşini şi aparate, de la avioanele de luptă pînă la aparatele foto digitale, sînt controlate de computere integrate. Un alt exemplu sînt computerele de bord ale automobilelor.
Ştiinţa prelucrării informaţiilor cu ajutorul computerelor se numeşte informatică (în engleză: Computer Science). Tehnologia necesară pentru folosirea lor poartă numele Tehnologia Informaţiei, prescurtat IT, pronunţat ai ti (tot din engleză de la Information Technology).
În principiu, orice computer care deţine un anumit set minimum de funcţii (altfel spus, care poate emula o maşină Turing) poate îndeplini funcţiile oricărui alt asemenea computer, indiferent că este vorba de un Personal Digital Assistant sau PDA sau de un supercomputer (vezi şi teza Church-Turing). Această versatilitate a condus la folosirea computerelor cu arhitecturi asemănătoare pentru cele mai diverse activităţi, de la calculul salarizării personalului unei companii pînă la controlul roboţilor industriali sau medicali (calculatoare universale).
Computerele de astăzi vin în forme şi prezentări diverse. Probabil cel mai familiar este computerul personal şi varianta sa portabilă, numită laptop, notebook sau şi netbook. Însă cea mai răspîndită formă este acea a computerului integrat (embedded) = înglobat complet în dispozitivul pe care îl comandă. Multe maşini şi aparate, de la avioanele de luptă pînă la aparatele foto digitale, sînt controlate de computere integrate. Un alt exemplu sînt computerele de bord ale automobilelor.
O noua dezvoltare
Istoria calculatorului - Deţinerea unui mainframe era problema corporaţiei, datorită cheltuielilor necesare, dar un departament putea avea propriul minicalculator, pentru că acesta nu necesita spaţii speciale sau specialişti necesari unui mainframe. Pe scurt, minicalculatoarele erau ieftine.
Istoria calculatorului - Această dezvoltare a dus la apariţia unui nou personaj pe scena calculatoarelor. Minicalculatoarele au adus la înlocuirea programatorilor de mainframe, curaţi şi bine îmbrăcaţi, cu o nouă specie de programatori. Minicalculatoarele au început să fie introduse în universităţi şi alte instituţii de învăţământ, pentru că erau ieftine.
Ele erau accesibile şi proiectate pentru a putea suporta modificări ulterioare, ceea ce a atras un grup de entuziaşti cunoscuţi sub numele de hackeri. Aceşti hackers nu sunt identici cu cei din zilele noastre. Acei hacker-i erau plini de entuziasm faţă de calculatoare, oameni care voiau să facă programe mai bune, mai rapide şi mai „elegante”.
Din rândurile lor s-au ridicat o parte din oameni care au făcut revoluţia calculatoarelor personale. Piaţa minicalculatoarelor a crescut repede. Imediat ce departamentele puteau justifica nevoia minicalculatorului, acesta era instalat. Acesta a fost momentul când DEC (Digital Equipment Corporation ) a devenit a doua mare companie producătoare de calculatoare din lume.
În privinţa îmbunătăţirilor aduse programelor, gama funcţiilor care pot fi realizate a crescut. Un minicalculator poate fi folosit simultan de mai mulţi utilizatori, cu ajutorul unui procedeu de împărţire a timpului de folosire a procesului numit time-sharing. Astfel, fiecare utilizator poate să prelucreze date, să creeze programe sau să utilizeze, ca şi când ar fi singurul utilizator. Acest sistem a fost introdus şi în tehnologia de realizare a mainframe-urilor. Sisteme sofisticate de time-sharing, cu componente disc mai puternice şi programe mai sofisticate, au fost dezvoltate în acelaşi timp pentru mainframe-uri.
Aceasta era piaţa calculatoarelor în anii ´70: mainframe-uri şi minicalculatoare erau prezente în toate companiile şi principalele departamente. Pentru sacinile pe care le puteau rezolva în moduri în care le rezolvau, erau bune. Au adus metode noi şi eficiente în birouri şi au făcut afacirele mai eficiente. Totuşi, au eşuat în mărirea productivităţii personale (în creşterea eficienţei personalului, nu a corporaţiilor).
Apariţia calculatoarelor personale
La mijlocul anilor ´70 a apărut o nouă tehnologie: miniprocesorul. Acesta folosea multe tranzistoare conectate pe o pastilă de siliciu pentru a realiza un dispozitiv de calcul.
Primele microprocesoare au fost, după standardele actuale, destul de simple. Primul microprocesor, devine cunoscut ca 4004, a fost proiectat pe patru biţi de către inginerul Marcian E. „Ted” Hoff de la Intel, în anul 1969. Clientul care i-a comandat lui Intel microprocesorul a fost o firmă japoneză, care a dat faliment în 1970; după aceasta Intel nu se putea hotărî dacă să lanseze sau nu circuitul pe piaţă. L-au lansat, şi în 1974 existau mai mult de 19 tipuri de microprocesoare pe piaţă, inclusiv Intel 8088, cel care va deveni trambulina actualelor calculatoare personale.
Istoria calculatorului - Această dezvoltare a dus la apariţia unui nou personaj pe scena calculatoarelor. Minicalculatoarele au adus la înlocuirea programatorilor de mainframe, curaţi şi bine îmbrăcaţi, cu o nouă specie de programatori. Minicalculatoarele au început să fie introduse în universităţi şi alte instituţii de învăţământ, pentru că erau ieftine.
Ele erau accesibile şi proiectate pentru a putea suporta modificări ulterioare, ceea ce a atras un grup de entuziaşti cunoscuţi sub numele de hackeri. Aceşti hackers nu sunt identici cu cei din zilele noastre. Acei hacker-i erau plini de entuziasm faţă de calculatoare, oameni care voiau să facă programe mai bune, mai rapide şi mai „elegante”.
Din rândurile lor s-au ridicat o parte din oameni care au făcut revoluţia calculatoarelor personale. Piaţa minicalculatoarelor a crescut repede. Imediat ce departamentele puteau justifica nevoia minicalculatorului, acesta era instalat. Acesta a fost momentul când DEC (Digital Equipment Corporation ) a devenit a doua mare companie producătoare de calculatoare din lume.
În privinţa îmbunătăţirilor aduse programelor, gama funcţiilor care pot fi realizate a crescut. Un minicalculator poate fi folosit simultan de mai mulţi utilizatori, cu ajutorul unui procedeu de împărţire a timpului de folosire a procesului numit time-sharing. Astfel, fiecare utilizator poate să prelucreze date, să creeze programe sau să utilizeze, ca şi când ar fi singurul utilizator. Acest sistem a fost introdus şi în tehnologia de realizare a mainframe-urilor. Sisteme sofisticate de time-sharing, cu componente disc mai puternice şi programe mai sofisticate, au fost dezvoltate în acelaşi timp pentru mainframe-uri.
Aceasta era piaţa calculatoarelor în anii ´70: mainframe-uri şi minicalculatoare erau prezente în toate companiile şi principalele departamente. Pentru sacinile pe care le puteau rezolva în moduri în care le rezolvau, erau bune. Au adus metode noi şi eficiente în birouri şi au făcut afacirele mai eficiente. Totuşi, au eşuat în mărirea productivităţii personale (în creşterea eficienţei personalului, nu a corporaţiilor).
Apariţia calculatoarelor personale
La mijlocul anilor ´70 a apărut o nouă tehnologie: miniprocesorul. Acesta folosea multe tranzistoare conectate pe o pastilă de siliciu pentru a realiza un dispozitiv de calcul.
Primele microprocesoare au fost, după standardele actuale, destul de simple. Primul microprocesor, devine cunoscut ca 4004, a fost proiectat pe patru biţi de către inginerul Marcian E. „Ted” Hoff de la Intel, în anul 1969. Clientul care i-a comandat lui Intel microprocesorul a fost o firmă japoneză, care a dat faliment în 1970; după aceasta Intel nu se putea hotărî dacă să lanseze sau nu circuitul pe piaţă. L-au lansat, şi în 1974 existau mai mult de 19 tipuri de microprocesoare pe piaţă, inclusiv Intel 8088, cel care va deveni trambulina actualelor calculatoare personale.
Подписаться на:
Сообщения (Atom)
)+002.jpg)