O noua dezvoltare

Istoria calculatorului - Deţinerea unui mainframe era problema corporaţiei, datorită cheltuielilor necesare, dar un departament putea avea propriul minicalculator, pentru că acesta nu necesita spaţii speciale sau specialişti necesari unui mainframe. Pe scurt, minicalculatoarele erau ieftine.

Istoria calculatorului - Această dezvoltare a dus la apariţia unui nou personaj pe scena calculatoarelor. Minicalculatoarele au adus la înlocuirea programatorilor de mainframe, curaţi şi bine îmbrăcaţi, cu o nouă specie de programatori. Minicalculatoarele au început să fie introduse în universităţi şi alte instituţii de învăţământ, pentru că erau ieftine.

Ele erau accesibile şi proiectate pentru a putea suporta modificări ulterioare, ceea ce a atras un grup de entuziaşti cunoscuţi sub numele de hackeri. Aceşti hackers nu sunt identici cu cei din zilele noastre. Acei hacker-i erau plini de entuziasm faţă de calculatoare, oameni care voiau să facă programe mai bune, mai rapide şi mai „elegante”.

Din rândurile lor s-au ridicat o parte din oameni care au făcut revoluţia calculatoarelor personale. Piaţa minicalculatoarelor a crescut repede. Imediat ce departamentele puteau justifica nevoia minicalculatorului, acesta era instalat. Acesta a fost momentul când DEC (Digital Equipment Corporation ) a devenit a doua mare companie producătoare de calculatoare din lume.

În privinţa îmbunătăţirilor aduse programelor, gama funcţiilor care pot fi realizate a crescut. Un minicalculator poate fi folosit simultan de mai mulţi utilizatori, cu ajutorul unui procedeu de împărţire a timpului de folosire a procesului numit time-sharing. Astfel, fiecare utilizator poate să prelucreze date, să creeze programe sau să utilizeze, ca şi când ar fi singurul utilizator. Acest sistem a fost introdus şi în tehnologia de realizare a mainframe-urilor. Sisteme sofisticate de time-sharing, cu componente disc mai puternice şi programe mai sofisticate, au fost dezvoltate în acelaşi timp pentru mainframe-uri.

Aceasta era piaţa calculatoarelor în anii ´70: mainframe-uri şi minicalculatoare erau prezente în toate companiile şi principalele departamente. Pentru sacinile pe care le puteau rezolva în moduri în care le rezolvau, erau bune. Au adus metode noi şi eficiente în birouri şi au făcut afacirele mai eficiente. Totuşi, au eşuat în mărirea productivităţii personale (în creşterea eficienţei personalului, nu a corporaţiilor).

Apariţia calculatoarelor personale

La mijlocul anilor ´70 a apărut o nouă tehnologie: miniprocesorul. Acesta folosea multe tranzistoare conectate pe o pastilă de siliciu pentru a realiza un dispozitiv de calcul.

Primele microprocesoare au fost, după standardele actuale, destul de simple. Primul microprocesor, devine cunoscut ca 4004, a fost proiectat pe patru biţi de către inginerul Marcian E. „Ted” Hoff de la Intel, în anul 1969. Clientul care i-a comandat lui Intel microprocesorul a fost o firmă japoneză, care a dat faliment în 1970; după aceasta Intel nu se putea hotărî dacă să lanseze sau nu circuitul pe piaţă. L-au lansat, şi în 1974 existau mai mult de 19 tipuri de microprocesoare pe piaţă, inclusiv Intel 8088, cel care va deveni trambulina actualelor calculatoare personale.